Tu știi ce se află pe mâncare ta? Un student a dezvăluit vietățile care se găsesc pe alimentele naturale – VIDEO

Tu știi ce se află pe mâncare ta? Un student a dezvăluit vietățile care se găsesc pe alimentele naturale - VIDEO
Publicat: 11/04/2019, 19:03

Martin KaaeKristiansen,student la biomedicină în Danemarca, în vârstă de 28 de ani, a dezvăluit într-un filmuleț conceput cu ajutorul unui microscop ce fel de gândaci mișună pe legumele pe care le consumăm în mod frecvent.

Martin a cumpărat mai multe legume și le-a supus „analizei”, descoperind astfel mai mulți acarieni, viermi rotunzi, și larve care le „populau”.

Chiar dacă majoritatea sunt inofensive, Martin a declarat că prin intermediul videoclipului vrea să le arate oamenilor cât de important este să speli foarte bine produsele înainte de a le consuma. „Majoritatea organismelor sunt inofensive pentru oameni, dar nu toate. Am găsit cel puțin câte două exemplare din fiecare organism văzut în acest videclip iar mostrele au fost luate doar din câteva legume”, a mărturisit acesta.

El a descoperit că unele dintre petele care părea a fi mizerie, erau de fapt insecte moarte iar acesta le descrie drept „cimitire de insecte”.

Unele dintre cele mai des întâlnite organisme au fost acarienii și viermii rotunzi.

Potrivit Daily Mail, dacă larvele viermilor sunt înghițite, acestea ar putea provoca dureri de stomac cumplite, amețeli sau diaree, deși acest lucru se întâplă destul de rar.

Foto: Captură YouTube

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Detaliu scandalos în legea contra drogurilor la volan. Ce vor fi obligați să facă șoferii
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier